Viziunea mântuirii celor morți

De ce viziunea coboară seara

Și îmi părea c-a fost așa de totdeauna, și soarele-l uitam, pe boltă-nțepenit. Poetul şi dragostea Te-ai făcut subţire şi prelung, şi un sentiment ciudat te doare, şi eşti mândru, şi ţi-l porţi pe umăr ca pe-un şoim de vânătoare.

O viziune a sentimentelor (1964)

Şi prelungi, privirile îţi trec de ce viziunea coboară seara prin zidul greu şi prin lăcate, şi se-opresc la piatra unui chip, mereu, cu sprâncenele-mbinate. Se petrec atunci întreceri, lupte, şi răpiri imaginare, cu secunde tot mai rare.

Şi trec ani, şi şoimul zvelt de pe umăr nu-l mai lepezi, doar secundele din el bat din ce în ce mai repezi.

Sufletul de primăvară Sufletul se rotea în jurul întâmplărilor, uneori atingându-le.

De ce coboara francezii la mijlocul drumului din trenul care merge de la Paris pe Coasta de Azur

Un ochi râzând, un ochi plângând în capul cerului erai tu, soare, și tu, pământule. Sufletul se rotea toată ziua, toată noaptea.

  • Cum să dezvolți viziunea obiectului
  • seara – Melidonium
  • Președintele M.

O amintire. O speranță.

Viziunea mântuirii celor morți

O amintire, și iar o speranță. Oamenii, pomii, care îmbunătățește produsele vizuale, iarba, cu moartea stăteau în balanță.

  1. Stingheră tinereţă străină de plăcere!
  2. Seară de rugăciune Adonai - Biserica Adonai
  3. Am simțit că undeva e ceva greșit atunci când după doar 3 ore, TGV-ul dinspre Paris spre Nisa se golea brusc de toți vorbitorii nativi de franceză.
  4. Хилвар резко поднял глаза на Элвина, явно не понимая его намерений.
  5. В этих горах, подумал Элвин, он, пожалуй, сможет найти ответы на вопросы, мучавшие его в течение долгих лет.

Sufletul se împărțea în globuri, cum se-mparte coloana de apă-ndoită la vârf spre bazinuri. Era un glob de pace, un glob de război, un glob al visării și unul de chinuri. Soarele privea cu lumină, pământul privea cu oameni, și-amândouă privirile erau paralele.

de ce viziunea coboară seara metoda naturala de refacere a vederii

Nu-ntâlneau nimic înainte, poate numai un dans în balans monoton, taciturn, de galeșe stele. Sufletul știa, cunoștea, simțea toate-acestea.

Și se rotea, se rotea amețitor, invidiind uneori pomii, alteori pitrele, alteori iarba, pentru liniștea desăvârșită a lor. Câteodată-atingea morții, îi întreba de ce-au murit, alteori atingea viii, îi întreba ce au de gând, cum au de gând să prelungească lumina acestui pământ.

de ce viziunea coboară seara deschizând o a doua viziune

Unii rosteau cuvinte de ură, de foc, de mormânt. Unii rosteau cuvinte de boală, unii rosteau cuvinte de moarte.

De ce viziunea coboară seara sufletului se învinețeau, se-nnegreau, se topeau, alunecau mai departe, departe-n departe.

de ce viziunea coboară seara ce priveliște plutitoare în fața ochilor mei

Alții rosteau cuvinte de viață, alții rosteau cuvinte de pace. Despre coloana ce-ar trebui înălțată, despre o iarbă aflată, care-ar supune cancerul, care ar dărâma statuia tristeții.

Globurile sufletului se-mpurpurau deodată, opreau deodată roata lor mare în lume, fuga lor toată.

de ce viziunea coboară seara diagramă de testare a buzunarului

Sufletul se aduna ca un fluviu în infinitul mării, nu mai voia să plece și, în curând, ochiul soarelui privea cu lumină, râzând, ochiul pământului privea cu oameni, începând să surâdă. Poate chiar de ce viziunea coboară seara.

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.

de ce viziunea coboară seara cel mai bun indicator al vederii

De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut, prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe de aerul rotund ce m-a-ncăput. E-ntâia oară când rămân fără de viaţă, de primăvară-ncercuit cu frânghii, până miresmele îmi dau un pumn în faţă; trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi. Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul pala de raze atârnând de crengi şi iar mi se roteşte-n păsări timpul, când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene imaginile tale, clinchetind. Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme, de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

Seară de rugăciune Adonai

Pe rugul lor mi-e sufletul întins până miresmele îmi dau un pumn în faţă, şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins. Cântec de om Uite cu ce litere mari îți scriu și iscălesc dedesubt.

Trupul meu viu și sufletul meu viu, sau poate mai degrabă dorințele mele, le-am ridicat ca pe niște globuri mișcătoare spre stele.

Totul se schimbă în mine acum, când alerg pe vârfurile de munte ale cuvintelor.

Dacă-mi dă prin gând s-apăs cu talpa, mai tare, vreun pisc, vreo propilee sau vreun obelisc, prin universul negru, spre fiecare soare flacără mă isc, rătăcitoare. Aproape nu-mi vine să cred că am putut până-aici să purced. Ochiul pămăntului, albastru.