Istoria creștinismului în România

Vedere asupra creștinismului

Tema era în dezbatere în acel moment. Fără îndoială, în acea perioadă era una din problemele teologice care suscitau multe discuții. Așa se explică interesul Comisiei Teologice în a o aborda. Chiar dacă au trecut mulți ani de atunci, interesul pentru acest subiect persistă și textul își păstrează în mare măsură actualitatea.

De aceea continuă să fie tradus și republicat în diverse limbi. Această scurtă introducere încearcă să situeze documentul în contextul său și să ofere un mic ghid pentru lectura lui. Contextul istoric și doctrinal Conciliul Vatican al II-lea a reprezentat un progres și o vedere asupra creștinismului a concepției catolice despre religii.

Acestea au fost privite într-un mod mult mai pozitiv decât se făcea în trecut, cel puțin în documentele oficiale ale Bisericii. O mai bună cunoaștere a culturilor și a tradițiilor religioase ale diferitelor popoare a contribuit fără îndoială la o schimbare de mentalitate al cărei ecou a fost Conciliul.

  • Gândirea noastră nu este cu nici un chip un fenomen individual independent de toate relaţiile şi tradiţiile sociale; ea are un caracter social tocmai datorită faptului că ea urmează metode de gândire formate în cursul mileniilor de cooperare între nenumărate grupuri.
  • Creștinismul și religiile - Prezentarea documentului Comisiei Teologice Internaționale

Este suficient să se citească numerele ale hematogen pentru vedere dogmatice Lumen Gentium, declarația Nostra Aetate, decretul Ad Gentes 9. Dar, în contrast cu intenția și cu însuși conținutul textelor conciliare, în anumite cercuri în anii postconciliari s-a răspândit un anumit relativism religios ca și cum toate religiile ar avea aceeași valoare în dobândirea mântuirii; s-a pierdut în mare măsură zelul misionar, și chiar medierea unică și universală a lui Cristos a fost pusă la îndoială.

Datorită acestei vedere asupra creștinismului, înla 25 de ani de la încheierea Conciliului Vatican al II-lea și al decretului conciliar Ad Gentes, și la 15 ani de la publicarea exortației apostolice Evangelii Nuntiandi a lui Paul al VI-lea, fericitul Ioan Paul al II-lea a publicat enciclica Redemptoris Missio cu privire la validitatea mandatului misionar. În acest document, în timp ce se confirmă datoria Bisericii de a-l anunța pe Cristos, se găsesc aprecieri profunde referitoare la diversele culturi și religii în contextul medierii unice și universale a lui Vedere asupra creștinismului.

În anulConsiliul Pontifical pentru Dialogul vedere asupra creștinismului și Congregația pentru Evanghelizarea popoarelor au publicat împreună instrucțiunea Dialog și Anunț.

Crestinismul -Biserica- istoria crestinismului

Acestea erau punctele de referință vedere asupra creștinismului, în particular enciclica Redemptoris missio, de care Comisia Teologică trebuia să țină cont în mod necesar în activitatea sa. O evaluare mai deschisă și pozitivă a religiilor nu trebuia să conducă în niciun caz la relativizarea conținutului credinței.

Și, într-adevăr, dacă se analizează cu atenție declarațiile magisteriale pe această temă începând cu Conciliul Vatican al II-lea, se observă în mod clar că acestea au ca puncte de plecare faptele indiscutabile ale voinței universale de mântuire din partea lui Dumnezeu și ale medierii unice și universale a lui Cristos.

scăderea vederii după 45

Mai precis, se tratează vedere asupra creștinismului reflectarea asupra modului în care această mântuire poate să ajungă de fapt la toți oamenii, și în ce mod Cristos și Duhul său sunt prezenți în toată lumea.

Punctul de plecare este convingerea că nu există o altă cale de a ajunge la Tatăl în afară de Isus și că numai în Biserică, care este în Vedere asupra creștinismului, un sacrament, adică un instrument al unirii oamenilor cu Dumnezeu și între ei cf.

LG 1și care subzistă în Biserica catolică cf. Pe baza acestor adevăruri fundamentale, Comisia Teologică a abordat studiul acestei teme cu intenția, în același timp urmând indicațiile magisterului, de a cerceta posibilitatea vreunei contribuții pozitive a religiilor, chiar și cu conștiința clară a ambiguității vedere asupra creștinismului, pentru mântuirea adepților săi.

La patru ani după publicarea documentului Creștinismul și religiile, Congregația pentru Doctrina Credinței a publicat în anul declarația Dominus Iesus despre unicitatea și universalitatea mântuirii lui Isus Cristos și a Bisericii.

În această declarație sunt presentate, printr-un limbaj clar și direct, unele puncte esențiale și indispensabile ale temelor indicate și chiar unele domenii de studiu de urmat. Având în vedere diversitatea genului literar, stilul acestei declarații este diferit de cel al documentului Comisiei Teologice. Acesta din urmă conține mai multe vedere asupra creștinismului, tratează despre diferite poziții și își permite să sugereze unele ipoteze.

Este clar că un document magisterial, prin natura sa, trebuie să fie mai sobru și mai succint. După aceste puține considerații cu caracter general și după această scurtă conturare a contextului istoric, vor fi parcurse diferitele părți ale documentului; dar să ne oprim un moment la titlu: Creștinismul și religiile.

Cu această formulare s-a evitat întrebarea dacă creștinismul este sau nu o religie oarecare printre altele sau dacă se poate, în acest sens, să fie comparat cu celelalte. Acest optimism major, cu toate acestea, nu împiedica să se vorbească de ignoranță, de păcat, și chiar de perversiune nr.

Bazându-se pe această traducere, Matei a încercat să arate că nașterea fecioară a lui Iisus a fost prezisă în Isaia 7: 14 - care se referă la o almah în ebraică. Interpretare selectivă Vezi și: Creștinismul cafenelelor Criticii susțin că invocarea selectivă a porțiunilor din Vechiul Testament este ipocrită, în special atunci când aceste porțiuni susțin ostilitatea față de femei și homosexuali, atunci când alte porțiuni sunt considerate învechite. Întreaga Lege Mozaică este descrisă în Galateni 3: ca un îndrumător care nu mai este necesar, conform unor interpretări, a se vedea și Antinomianismul în Noul Testament.

Ambiguitatea fenomenului religios, deși cu nuanțe diferite, era recunoscută de teologii cei mai importanți. Majoritatea teologilor catolici, cu diferențele pe care le-am menționat, se situau pe linia cristocentrică, adică plecau de la convingerea că Isus este mântuitorul tuturor, că numai în el se realizează voința de mântuire a lui Dumnezeu și că pentru acest motiv medierea sa unică poate să ajungă la vedere asupra creștinismului oamenii în situația, întocmai religioasă, în care ei se găseau.

Nici o mediere concretă nu poate să pretindă în exclusivitate revelația.

puteți naște dacă aveți o vedere slabă

Pot exista manifestări complementare ale Logosului divin care să nu fie revelate pe deplin în nicio religie nr. Este clar că se intra în inima dezbaterii cristologice și teologice. Și, de asemenea, nu se putea lăsa deoparte problema adevărului nr.

În fața acestei panorame, Comisia Teologică a propus trei sarcini fundamentale pentru teologia creștină a religiilor cf. Această a treia atribuție nu a putut să fie abordată în acest document. În Comisia Teologică lipseau specialiștii apți să o îndeplinească. Nici celelalte două teme nu sunt tratate în mod sistematic, dar documentul a oferit elemente fundamentale pentru a le studia. Atât simțul universalității creștinismului cât și valoarea religiilor în istoria mântuirii sunt tratate în diferitele momente ale expunerii.

Partea a doua: presupuneri teologice fundamentale Răpunsul la problemele puse în relație cu poziția creștinismului în lumea religiilor și valoarea care li se poate atribui depinde de o serie de chestiuni teologice fundamentale.

Documentul le tratează în această ordine: inițiativa Tatălui în mântuire; unica mediere a lui Cristos; universalitatea acțiunii Duhului Sfânt; Biserica drept sacrament de mântuire. Nu este necesar să ne oprim vedere asupra creștinismului asupra primului punct.

Nici documentul nu o face nr.

Istoria creștinismului | Crestinismul Istoria creștinismului

Semnalăm doar importanța contextului din 1 Tim 2, Dumnezeu Mântuitorul vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului, iar această voință grădiniță specializată în miopie este legată de medierea unică a lui Isus Cristos.

Tatăl a conceput planul de mântuire în Cristos înainte de întemeierea lumii și vrea să-l realizeze recapitulând toate în el cf. Ef 1, Tatăl nu este vedere asupra creștinismului inițiatorul operei de mântuire dar și scopul spre care aceasta tinde 1 Cor 15, Mai mult spațiu îl ocupă tratarea medierii unice a lui Isus nr. Unele tendințe din anii 90 atribuiau medierea universală doar Logosului etern, și nu Fiului făcut om, mort și înviat.

lista diagnosticelor de vedere

Această teză contrazicea unele texte de importanță primordială din Noul Testament cf. Principiul universalității mântuirii lui Isus, Fiul întrupat, trebuie conservat. Semnificația universală a lui Cristos este afirmată la diferite nivele. În primul rând, mântuirea lui Cristos se îndreaptă către toți oamenii, și tuturor oamenilor trebuie să li se vestească evanghelia Mt 28, ; Mc 16, ; Fap 1, vedere asupra creștinismului.

Dar putem să ne întrebăm dacă această universalitate nu o vedere asupra creștinismului găsi în aceeași măsură la un alt nivel, anterior primirii mesajului său de către cei care îl primesc. Nu lipsesc indicații în acest sens în Noul Testament: Isus este nu numai mediatorul mântuirii, dar și al creației; aceste două dimensiuni sunt în relație Col 1, ; paralelismul paulin Adam-Cristos arată însemnătatea lui Isus pentru toți oamenii cf.

Rom 5, ; 1 Cor 15, Potrivit cu 1 In 9, Isus este lumina care, venind în lume, luminează pe tot omul. Am făcut deja referință la textul de bază din 1 Tim 2, 5. În termeni ce vor trebui definiți și precizați cu siguranță, Noul Testament ne vorbește despre importanța și însemnătatea lui Isus din Nazaret, mort și înviat, pentru toți oamenii. În acest sens, documentul poate să concludă: «Nici o limitare a voinței salvifice a lui Dumnezeu, nici admiterea unei medieri paralelă aceleia a lui Isus, nici atribuirea acestei medieri universale Logosului etern neidentificat cu Isus nu sunt compatibile cu mesajul neotestamentar» n.

Documentul regrupează în continuare câteva dovezi ale teologiei patristice pe care magisteriul actual, în particular Conciliul Vatican al II-lea și fericitul Ioan Paul al II-lea, le-a folosit în diferite ocazii pentru a vorbi despre prezența universală a lui Isus: semina Verbi despre care a vorbit Clemente Alexandrinul, care afirmă că la toți oamenii a putut să ajungă un fragment de adevăr, care se află în mod deplin doar în Isus, Logosul în totalitatea sa; ideea unirii Fiului lui Dumnezeu cu fiecare om în întruparea sa; dimensiunea cristologică a imaginii vedere asupra creștinismului Dumnezeu pe care o amintește Conciliul Vatican al II-lea GS 22 citând un pasaj cunoscut a lui Tertulian [1].

Toate aceste argumente ale Tradiției par să presupună că importanța salvifică a lui Cristos nu se limitează la cei care îl cunosc.

  1. Giurescu a dat ca exemplu Legiunea a V-a Macedonicacare a staționat o vreme în Palestinaînainte de a fi mutată la Troesmis și apoi la Potaissape teritoriul actual al României.
  2. XXIX. Creştinismul şi socialismul
  3. Se agravează cu o vedere slabă
  4. Creștinismul în Evul Mediu[ modificare modificare sursă ] Integrarea între creștinism și puterea imperială se întrerupe în Occident odată cu invaziile popoarelor barbare, supraviețuind, însă, în Imperiul Bizantin, în forme și conținuturi care denotau tendințele unei sacralizări crescânde a figurii împăratului, deținător al puterii politice și religioase.
  5. Наверху, при входе в коридор, он оглянулся на подземелье.

De aceea documentul arată că problema valorii și a sensului religiilor în raport cu chestiunea mântuirii dobândește un anumit sens numai în contextul acțiunii universale a lui Cristos și a Duhului; se subliniază cu claritate că mântuirea este aceeași pentru toți oamenii, că nu există economii diferite pentru cei care cred în Isus și pentru vedere asupra creștinismului care urmează o altă religie sau nu cred în el, și că nu poate să existe nicio altă cale pentru a ajunge la Dumnezeu care să nu conveargă în singura cale care este Isus cf.

In 14, 6 cf. Comisia Teologică acordă atenție, de asemenea, universalității darului Duhului Sfânt nr. În realitate, acțiunea universală a lui Isus nu se înțelege fără lucrarea Duhului care universalizează opera lui Cristos. Duhul Sfânt era prezent deja în Vechiul Testament, însă ca dar al Domnului înviat el este oferit Bisericii și oamenilor în plinătatea sa.

Duhul a coborât asupra lui Cristos în Iordan în calitatea de cap al omenirii, pentru ca ungerea, începând de la el, să poată trece la membrii corpului său. Fără Duhul Sfânt, mântuirea lui Cristos nu ajunge la oameni. Biserica este locul privilegiat al acțiunii Duhului, însă în Noul Testament observăm că acțiunea sa precede propovăduirea cf.

Fap 10, Evenimentul laser buna viziune la Rusalii Fap 2, 1urm. Gen 11, 4 și, prin urmare, ca ferment al unității între popoare. Acest dar are așadar o dimensiune universală.

Dar documentul accentuează mai ales faptul că darul Duhului vine de la Domnul înviat și vedere asupra creștinismului la cer la dreapta Tatălui.

Aceasta este o învățătură continuă a Noului Testament. Duhul ne-a fost dăruit ca Duh al lui Cristos, al Fiului mort și înviat.

Meniu de navigare

Nu există o «economie» a Duhului Sfânt mai vedere asupra creștinismului decât aceea a lui Isus: «Prin urmare nu se poate concepe o acțiune a Duhului Sfânt care să nu fie în relație cu acțiunea universală a lui Isus» nr. Declarația Dominus Iesus a insistat din nou asupra acestui punct.

Duhul este al lui Cristos și-i conduce pe toți la Cristos. Umanitatea lui Cristos este locul prezenței Duhului în lume și principiul efuziunii sale. Acțiunea Duhului în Biserică și prezența sa universală trebuie să fie distincte, dar nu separate. Tocmai această universalitate conduce la diferență de vedere Bisericii ca sacrament universal de mântuire nr. Se ridică întrebarea dacă Biserica are o semnificaţie numai pentru cei care îi aparțin sau și pentru alţii în aceeași măsură.

Dat fiind vedere asupra creștinismului că al doilea răspuns trebuie să fie considerat just, necesitatea Bisericii pentru mântuire este înțeleasă în sens dublu: necesitatea apartenenței la aceasta și necesitatea ministerului Bisericii în slujba venirii Împărăției lui Dumnezeu. Prin urmare, este vorba de vechea problemă extra Ecclesiam nulla salus, dezvoltată începând cu noile perspective deschise ale Conciliului Vatican al II-lea, de legătura cu Biserica, corpul lui Cristos, a tuturor celor îndreptățiți, și mai ales de misiunea salvifică a Bisericii în aspectul său triplu de marturía, leitourgía și diakonía.

Vedere asupra creștinismului virtutea mărturiei sale, Biserica anunță Vestea cea Bună tuturor oamenilor. În liturgia sa, ea celebrează misterul pascal și îndeplinește astfel «misiunea sa de slujire preoțească în numele întregii omeniri. În diakonía sa în serviciul aproapelui ea dă mărturie despre dăruirea iubitoare a lui Dumnezeu pentru oameni. Este clar că semnalând aceste aspecte ale funcției Bisericii ca sacrament universal de mântuire, nu se pretindea epuizarea unei teme atât de complexă.

A treia parte: unele concluzii pentru o teologie creștină a religiilor Până în prezent nu a fost spus nimic concret despre valoarea religiilor ca atare. Dar bazele au fost puse pentru a trata această problemă. Plecând de la aceste presupuneri, Comisia dorește să ofere orientări de reflecție și nu să dea soluții definitive. Problema care a ocupat mai mult atenția în teologia religiilor era valoarea posibilă de mântuire pe care acestea puteau să o aibă.

Primul episcop al Romei care a folosit oficial titlul de papă a fost Siriciu Liturghia Papa Gregor I a extins influența episcopatului de Roma și în sfera treburilor politice, la inceput in Italia, apoi în întreaga lume, aprofundând si mai mult discrepanta si neîntelegerile dintre bisericile de vest si de est.

Acesta este primul punct pe care-l studiază Comisia Teologică nr. Nici documentele conciliare, nici enciclica Redemptoris Missio nu se pronunțaseră în vedere asupra creștinismului expres asupra acestui subiect, deși vorbiseră despre prezența seminței Cuvântului, în culturi și religii, de raze de adevăr și de asemenea de acțiunea Duhului.

Comisia Teologică se întreabă dacă această prezență și această acțiune a lui Cristos și a Duhului pot avea o altă funcție decât aceea de a-i ajuta vedere asupra creștinismului oameni să ajungă la scopul ultim, mântuirea. Plecând de la această considerație fundamentală, Comisia formulează cu prudență câteva concluzii.

Cităm aici literal unele paragrafe dintre cele mai semnificative: «Având în vedere această recunoaștere explicită a prezenței Duhului lui Vedere asupra creștinismului în religii, nu se poate exclude posibilitatea ca acestea, ca atare, să exercite, în ciuda ambiguității lor, o anumită funcție salvifică, adică să-i ajute pe oameni să vederea adultului este normală la scopul ultim.

În religii se pune accentul în mod explicit pe raportul omului cu Absolutul, pe dimensiunea transcendentă…» nr. Totuși, prezența universală a Duhului nu poate fi comparată cu prezența sa particulară în Biserica lui Cristos. Chiar dacă nu se poate exclude valoarea salvifică a religiilor, aceasta nu înseamnă că în ele totul este salvific. Nu pot fi trecute cu vederea prezența duhului rău, moștenirea păcatului, imperfecțiunea răspunsului uman la acțiunea lui Dumnezeu, etc.

Numai Biserica este trupul lui Cristos, și numai în ea prezența Duhului este dată cu toată intensitatea.

Global Putin și Orbán, salvatorii creștinismului Președintele rus Putin face încă o vizită la Budapesta.

Prin urmare, nimeni nu poate fi indiferent față de apartenența la Biserica lui Cristos și de participarea la plinătatea darurilor mântuitoare care se află doar în ea. Religiile pot ajuta de asemenea răspunsul uman, întrucât îl îndeamnă pe om să-l caute pe Dumnezeu, să acționeze conform conștiinței […] Religiile pot fi deci, în termenii indicați, un mijloc care contribuie la mântuirea adepților lor, însă nu pot fi comparate cu funcția pe care Biserica o înfăptuiește pentru mântuirea creștinilor și a acelora ce nu sunt» nr.

Dacă, pe de o parte, afirmațiile magisteriale care vorbesc despre posibilitatea prezenței Duhului și a seminței adevărului în religii conduc la afirmația că în ele există elemente de mântuire, totuși este necesară prudența, având în vedere ambiguitatea fenomenului religios. În orice caz, se evită identificarea expresă a acestor elemente în religii. Numai în religia Israelului, în care se recunoaște adevărata revelație divină, se poate afirma cu siguranță existența acestora.

Se ajunge astfel la tema Revelației, o altă problemă abordată în această a treia parte dedicată câtorva puncte centrale ale teologiei religiilor nr. Afirmația fundamentală este că «numai în Cristos și în Duhul său Dumnezeu s-a dăruit total oamenilor; prin urmare numai în momentul în care vedere asupra creștinismului autocomunicare se face cunoscută, Revelația lui Dumnezeu se relizează pe deplin» nr. Dacă la un anumit moment se putea avea impresia că această problemă fusese lăsată deoparte, documentul insistă asupra necesității de a o lua în considerație vedere asupra creștinismului mod direct pentru evitarea oricărui relativism.

Învăţătura Bisericii despre religii argumentează plecând de la centrul adevărului credinţei creştine. Valorizând ceea ce este bun la alții, nu conferă pretenției de adevăr al altor religii aceeași valoare a propriei credințe. Dacă, pe de o parte, Biserica nu refuză nimic din ceea ce este adevărat și sfânt în aceste religii, pe de altă parte, ea are datoria de a-l anunța pe Cristos, calea, adevărul și viața In vedere asupra creștinismului, 6unicul în care oamenii află plinătatea vieții lor religioase cf.

O teologie diferențiată a religiilor este baza oricărei întâlniri și a oricărui dialog interreligios serios. Dialogul nu poate invalida conținuturile propriei credințe și a eticii care se fondează pe acestea.

Uneori această atitudine este acuzată ca pretenție vedere asupra creștinismului superioritate sau aroganță. Dar adevărul lui Pentru acuitatea vizuală de care aveți nevoie Cristos este totdeauna în slujba omului, nu poate fi prezentat niciodată cu o atitudine de superioritate sau de dominație.

Ultima temă studiată de acest document este aceea a dialogului interreligios nr. Nu s-a intenționat tratarea amplă a acestei teme pentru că ea fusese deja obiectul atenţiei în alte documente. Două sunt temele fundamentale asupra cărora creștinul este interpelat: Dumnezeu și omul. Noi știm că noțiunile de Dumnezeu și de Absolut ale diferitelor religii sunt numeroase și foarte diferite. Tocmai de aceea este fundamental să se țină cont de ceea ce interlocutorii înțeleg prin Dumnezeu și raporturile sale cu omul.

Viziunea omului poate fi de asemenea diferită, dar dialogul este o întâlnire între fiinţele umane, și nu doar o simplă comunicare verbală. Întâlnirea are loc în condiția umană comună care caută mântuirea. Aceasta creează o situație de egalitate mai profundă decât aceea a unui simplu dialog uman. Toate problemele umane în loc să îndepărteze de dialogul interreligios propiu-zis, sunt un teren prielnic pentru acesta. Constanta prezentă întotdeauna în spatele tuturor problemelor condiţiei umane este aceea a morții.

Și, de altfel, chiar în ea răsună cu mai multă intensitate chemarea lui Dumnezeu cel viu.